O brad frumos!

un articol de Netotea Any și Cicio Briana
Am decis să aducem spiritul Crăciunului în școala noastră, înainte de vacanța de iarnă, și să organizăm un concurs surpriză prin care să desemnăm cel mai frumos brad.
În fiecare clasă, elevii s-au implicat și au dat „viață” brăduților pe care îi puteți admira pe site-urile de socializare ale școlii noastre. În momentul în care s-a dat start competiției, susținătorii claselor au votat bradul preferat în comentarii, iar clasa câștigătoare a fost decisă în urma voturilor din aceste postări.
A fost forfotă mare la noi în liceu în așteptarea anunțării marelui câștigător, iar competiția a fost una foarte strânsă! Oare care este cel mai frumos brad al Colegiului Economic „Hermes”? Pe cele două platforme de socializare, Facebook si Instagram, au curs sute de voturi. Toți ați așteptat cu sufletul la gură aflarea câștigătorilor!
Brăduții oglindesc personalitatea fiecărei clase, iar în momentele pregătirii lor, s-au depănat amintiri despre sărbătorile de odinioară, despre glasul colindătorilor pe care îi așteptăm să ne calce pragul și în acest an. A fost un moment de colaborare și bucurie în care nu ne-am mai gândit la competiție, ci la bucuria de a petrece timp împreună.
Cel mai frumos brad de Crăciun, al anului 2023, de la Colegiul Economic “Hermes” Petroșani a fost desemnat! Felicităm câștigătorii- clasa a IX-a A, coordonată de doamna dirigintă prof. Mureșan Diana, care a fost în topul preferințelor pe ambele platforme!
Sărbători magice și… așteptați-ne și la anul!